Vasile Blaga a fost achitat, luni, de judecătorii de la Tribunalul București, în dosarul în care a fost trimis în judecată sub acuzația de trafic de influență, sentința în cazul său nefiind definitivă.
„Achită inculpatul Blaga Vasile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. Ridică sechestrul asigurător dispus în cursul urmăririi penale”, a decis, luni, Tribunalul Capitalei.
Decizia poate fi contestată de procurori cu apel.
La ultimul termen de judecată, procurorii au cerut condamnarea la închisoare cu executare și interzicerea dreptului de a fi membru al unui partid și de a avea funcții publice.
Vasile Blaga, fost senator în Parlamentul României, a fost trimis în judecată pe 28 noiembrie 2016 de procurorii DNA din Ploiești în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, cauza fiind trimisă instanței supreme. Mandatul de senator al lui Vasile Blaga s-a încheiat în luna decembrie 2016, iar dosarul nu a mai fost de competența ÎCCJ, fiind trimis Tribunalului București.
„În perioada 2011-2012, în calitate de secretar general a unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale. Suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ștefan Gheorghe, vicepreședintele respectivei formațiuni politice (500.000 euro) și printr-un alt intermediar (200.000 euro)”, susțin procurorii DNA.